Procurorul general: Persoanele invocate în înregistrările lui Ghiță trebuie audiate

Procurorul general: Persoanele invocate în înregistrările lui Ghiță trebuie audiate
Publicat: 07/01/2017, 08:52

„Într-adevăr, pe rolul Secției de urmărire penală și criminalitate există un dosar care a fost înregistrat în urmă cu două zile în care se fac investigații în legătură cu afirmațiile care au apărut în spațiul public, cu înregistrările care au alertat într-un fel opinia publică și care cred că sunt prezentate într-o manieră destul de tendențioasă, după cum le vedem la televizor. Ele sunt prezentate într-o anume formă, sugerându-ne nouă deja ceea ce ar trebui să facem. Ori cercetările ar trebui să fie obiective”, a declarat procurorul general, Augustin Lazăr, în legătură cu dosarul deschis în urma înregistrărilor prezentate de Sebastian Ghiță.

Augustin Lazăr a afirmat că persoanele care sunt invocate în înregistrări trebuie să fie audiate.

„Evident că trebuie audiate persoanele care sunt invocate în cazul acesta. Trebuie ridicate acele înregistrări, documentele care se vehiculează”, a răspuns Lazăr, întrebat când încep audierile și cine ar trebui să vină la aceste audieri.

Întrebat dacă și șefa DNA Laura Codruța Kovesi ar trebui audiată, procurorul general a refuzat să spună numele celor care ar trebui audiați.

„Nu aș dori să spun numele persoanelor audiate, pentru că acolo există un procuror și nu ar trebui să îi spunem noi ce trebuie să facă”, a răspuns Augustin Lazăr.

Procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal după ce postul România TV a difuzat o înregistrare în care Traian Băsescu vorbește despre informații pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună